„3 în 1: Muştar, Cenuşă & Noroi”
(the English version will be here soon)
Timpul şi spaţiul îsi aservesc puterea oraşului, opunând ceea ce este stabil, vitezei şi mişcării sau dimpotrivă „scurtcircuitând dimensiunile întinderii în intensităţi, pe cele ale extensiunii şi intesiunii în emoţii şi sentimente, construind tridimensionalitatea oraşului în linii de forţă şi în stări afective, în suprafeţe de înscriere şi descriere", în insule şi planuri estetice, fluide, maleabile datorită forţei şi presiunii evenimentelor de fiecare dată unice.
Temporalitatea şi spaţialitatea oraşului sînt un înveliş al urbanului ce se reglează din interior, prin combinaţii complexe ale subiectivităţilor. Forme, mirosuri, sunete, culori, sentimente se înlănţuie formând un discurs continuu, precum o gură imensă a oraşului, pe care dacă ai avea vreme să o asculţi, aproape că te-ai auzi cum contribui la manifestul ordinar al urbanităţii.
Munca lui Nicolae Comănescu în oraşul Bucureşti se identifică uneori cu surprinderea ordinarului şi a mecanismelor lui. Intră în urbanitate prin câteva porţi numai de el cunoscute şi strânge dovezi şi ramaşiţe ale limbajului urban pe care le recombină prin aparatul propriu de subiectivare.
Muştar, cenuşă, noroi. Iată câteva dintre produsele urbanităţii la care suntem cu toţii angajaţi şi pe care Comănescu le colectează întrerupându-le circuitul natural pentru a le redistribui şi conserva într-o dedublare plastică a oraşului.
În expoziţia „3 în 1: Muştar, Cenuşă & Noroi” care are loc la „Galeria 26” artistul se foloseşte de efectele cromatice ale celor trei componente pentru a realiza serii de peisaje urbane ale Bucureştiului contemporan.
Dezvoltând un plan compoziţional ce debordeză spaţiul pânzei, N.C. construieşte un discurs pictural folosind materiale deja consumate (moarte) extrase din acţiuni ale cotidianului bucureştean, încercând astfel să redea într-o manieră hilară şi tristă imaginea Bucurestiului. Noroiul, muştarul şi cenuşa reprezintă contingenţa urbană, 3 în 1 de Bucuresti. Compoziţie solidară, ironică şi frustră a Bucureştiului.
Curator. Adrian Bojenoiu
Dust. Before the rain.
Seria de lucrări “combinate” Dust. Before the rain, redenumită ulterior 3 în 1: Muştar, Cenuşă & Noroi urmează traiectul de zbor al aceleiaşi ideaţii care a generat şi seria Dust 2 point 0, prezentată în 2007 de Comănescu la galeria 26 (La Ota). Numitorul comun al tuturor acestor imagini este bizareria materialelor utilizate în realizarea lor: praf de casă, noroi, cenuşă, scrum, muştar.
Din acest punct de vedere, Nicolae Comănescu lucrează pe urmele lui Rauschenberg, la limita dintre artă şi realitatea cotidiană, atunci când investeşte, de exemplu, cu sens estetic, un obiect neluat mai deloc până acum în vizorul artei: praful comun, de pe străzi sau de acasă.
Scrumul şi cenuşa, ţărâna şi pulberile Capitalei echivalează la Comănescu efectele heroinei şi benzedrinei pe care le consumau, on a constant basis, beatnicii ca Burroughs & Kerouac, sau opiaceele de care făceau uz, cu regularitate, romanticii precum Baudelaire, Coleridge, De Quincey, ş.a. El însuşi lucrător absintiac, Nicolae Comănescu toastează în numele supralicitării imaginaţiei şi a stimulării fanteziei, deşi factura potenţatorilor săi e drastic alterată faţă de aceea a literaţilor amintiţi.
La Comănescu, extinderea domeniului luptei are loc pe terenurile noroioase ale maidanelor şi pe terasele dezolante ale blocurilor de la periferie: în aceste spaţii, luptătorul este întotdeauna (de) nevăzut: nicio prezenţă pe de-a-ntregul umană, doar urmele umbrelor unor figuri sau siluete taiate prin încadrarea imaginii. Este un anotimp trist în Berceni.
Noroiul, muştarul şi cenuşa, materiale conotate biblic, aduc seriei de imagini un plus de sens; în acelaşi timp, ele însumează principalele tare caracterologice pe care Nicolae Comănescu le exploatează: mizerabilismul, necredinţa şi uitarea/pierderea calităţii umane. Din perspectiva abordării acestui tip de problematică în arta contemporană, Comănescu realizează un contrapunct la demersul materialist al belgianului Wim Delvoye şi al celebrissimei sale Cloaca.
Adina Zorzini